duminică, 6 februarie 2022

Ce și cât de multe cunoastem despre toți și toate și cât de puțin cunoaștem cu adevărat.

 Am obosit de toți vlogerii apăruți ca după ploaie în instagram și facebook care se dau cu părerea despre viața noastră de fiecare zi în care toți sunt vinoeți de la Președinte până la ultimul plecat în lumea celor drepți. 

Cel mai strașnic e că fiecare se dă cu părerea fără a fi deschis vreo sursă științifică, documentară care i-ar servi dovadă în toate câte se dau cu părerea.

Cele mai multe apariții țin de scumpirea gazelor de care se face vinovat... Președintele țării...????

Nu caut să școlesc pe nimeni, doar că aș vrea să le recomand tuturor să deschidă Constituția și să vadă acolo că ... suntem o țară parlamentară ... în care Parlamentul, Guvernul, Președintele au anumite atribuții. Iar într-o țară corectă abaterea de la aceste atribuții este o depășire a atribuțiilor funcționale și se pedepsesc conform legislației.

De aici e bine să pornim și să vedem care sunt atribuțiile Președintelui, indiferent cine este el sau ea... E bine să citim aceste obligațiuni și să nu aruncăm pe umerii lui sau ei alte obligații decât cele puse de Constituție și Legislație.

Până mai ieri am avut președinți care au folosit funcția de Președinte pentru interes personal, încât am ajuns să cerem de la Președinte mai că ... să ne spele ciorapii. Și am înghițit comportamentele Președinților de Moldova, și am urmărit toate câte le-au făcut, și am ajuns azi să ne expunem pe toate, învinuind din nou Președintele. 

La moment, scumpirea prețurilor la toate nici pe departe nu e treaba Președintelui într-o Țară Parlamentară, ci a Guvernului, iar dacă vorbim de prețurile la carburanți, e treaba ANRE-ului care nu se subordonează nimănui: nici Parlamentului, nici Guvernului, nici Președintelui.