Tot mai mult mă surprind că purtăm pe umeri povara AŞTEPTĂRILOR. Aşteptăm un DUMNEZEU care "Ne-ar auzi şi ne-ar milui", aşteptăm un guvern care ne-ar mări pensiile şi salariile, aşteptăm un minister (de noi, profesorii, vorbesc) care ne-ar propune de-a gata politici educaţionale, printre care şi CODUL EDUCAŢIEI care ne-ar vedea şi ne-ar reprezenta pe fiecare, aşteptăm administraţii şcolare care nu ne-ar deranja cu asistenţe pe la ore, părinţi care ar fi receptivi la nevoile noastre, elevi care ar învăţa BINE şi fără niu, şi doar noi ar fi bine să rămînem aceeaşi: şcoliţi prin anii 70, cu o metodă "euristică" în palmares, cu un singur tip de oră "mixtă" în prezentare, dar cu un sac de bani pe bonul de plată.
Din păcate, nu e chiar corectă proporţionalitatea dintre aşteptăi şi oferte. Or, avem atîtea posibilităţi de a ne mări salariul de sinestătător: atestare pînă la gradul didactic superior, autorie de manuale, ghiduri, culegeri de exerciţii de calitate care s-ar cumpăra ca pîinea caldă, cursuri opţionale pe care copii le-ar solicita expre, participare în comisii olimpice la discipline, comisii de evaluare etc, în fine, să vindem miez de nucă.
Atît că aceste metode solicită ACTIVISM şi IMPLICARE. Marea majoritate se place în postură de aşteptare cu grimasă acră de nemulţumire de ministru, de guvern, de administraţie etc.fără ca să se întrebe dacă-i este locul în şcoală.
Avem în colective colegi care nu au deschis niciodată curriculumul, cît de paradoxal nu ne-ar părea situaţia, ba mai mult, ascultaţi-i cum pronunţă cuvîntul "curriculum" şi-o să înţelegeţi cît de departe sîntem de un învăţămînt de calitate. Iar timpul ne aduce în clase copii care au alte aşteptări decît posibilităţile noastre, copii care gîndesc îndrăzneţ, neordinar, diferit, uneori, decît gîndom noi. Şi atunci, ca să nu arătăm rămaşi de "tren" le "dăm pentru acasă" 15 exerciţii sau proiecte de 2 săptămîni, sau îi notăm "pentru obrăznicie", deşi ar trebui să punem pîna la inimă şi să zicem deschis: "pentru incompetenţa şi neprofesionalismul" nostru.
Vreau să cred că vom înţelege pînă la urmă că de fiecare depiunde salariul nostru, plăcerea succesului, de noi depinde cît va dura aflarea noastră la catedră. De fiecare va depinde dacă prezenţa noastră în şcoală este o plăcere sau un calvar.
Vă chem să ne asociem în perechi, grupuri mici, medii, mari, echipe de profesor cu care să făurim viitorul nostru, al copiilor noştri.
AGIRO este un frumos prileg de asociere în numele calităţii de mîine al învăţămîntului.
Asociaţi-vă în jurul acestui organism care tentează a rupe nişte tradiţii demodate, nişte stereotipuri învechite de a ne complace într-o zi pe care o numim "AZI".
Vă dorsec să fiţi MULŢI şi BUNI.
Din păcate, nu e chiar corectă proporţionalitatea dintre aşteptăi şi oferte. Or, avem atîtea posibilităţi de a ne mări salariul de sinestătător: atestare pînă la gradul didactic superior, autorie de manuale, ghiduri, culegeri de exerciţii de calitate care s-ar cumpăra ca pîinea caldă, cursuri opţionale pe care copii le-ar solicita expre, participare în comisii olimpice la discipline, comisii de evaluare etc, în fine, să vindem miez de nucă.
Atît că aceste metode solicită ACTIVISM şi IMPLICARE. Marea majoritate se place în postură de aşteptare cu grimasă acră de nemulţumire de ministru, de guvern, de administraţie etc.fără ca să se întrebe dacă-i este locul în şcoală.
Avem în colective colegi care nu au deschis niciodată curriculumul, cît de paradoxal nu ne-ar părea situaţia, ba mai mult, ascultaţi-i cum pronunţă cuvîntul "curriculum" şi-o să înţelegeţi cît de departe sîntem de un învăţămînt de calitate. Iar timpul ne aduce în clase copii care au alte aşteptări decît posibilităţile noastre, copii care gîndesc îndrăzneţ, neordinar, diferit, uneori, decît gîndom noi. Şi atunci, ca să nu arătăm rămaşi de "tren" le "dăm pentru acasă" 15 exerciţii sau proiecte de 2 săptămîni, sau îi notăm "pentru obrăznicie", deşi ar trebui să punem pîna la inimă şi să zicem deschis: "pentru incompetenţa şi neprofesionalismul" nostru.
Vreau să cred că vom înţelege pînă la urmă că de fiecare depiunde salariul nostru, plăcerea succesului, de noi depinde cît va dura aflarea noastră la catedră. De fiecare va depinde dacă prezenţa noastră în şcoală este o plăcere sau un calvar.
Vă chem să ne asociem în perechi, grupuri mici, medii, mari, echipe de profesor cu care să făurim viitorul nostru, al copiilor noştri.
AGIRO este un frumos prileg de asociere în numele calităţii de mîine al învăţămîntului.
Asociaţi-vă în jurul acestui organism care tentează a rupe nişte tradiţii demodate, nişte stereotipuri învechite de a ne complace într-o zi pe care o numim "AZI".
Vă dorsec să fiţi MULŢI şi BUNI.
