La aproape trei ani, ani am revenit la această pagină pe care am pornit-o din marea dorință de a comunica cu lumea și despre lumea în care trăim.
miercuri, 15 februarie 2023
duminică, 6 februarie 2022
Ce și cât de multe cunoastem despre toți și toate și cât de puțin cunoaștem cu adevărat.
Am obosit de toți vlogerii apăruți ca după ploaie în instagram și facebook care se dau cu părerea despre viața noastră de fiecare zi în care toți sunt vinoeți de la Președinte până la ultimul plecat în lumea celor drepți.
Cel mai strașnic e că fiecare se dă cu părerea fără a fi deschis vreo sursă științifică, documentară care i-ar servi dovadă în toate câte se dau cu părerea.
Cele mai multe apariții țin de scumpirea gazelor de care se face vinovat... Președintele țării...????
Nu caut să școlesc pe nimeni, doar că aș vrea să le recomand tuturor să deschidă Constituția și să vadă acolo că ... suntem o țară parlamentară ... în care Parlamentul, Guvernul, Președintele au anumite atribuții. Iar într-o țară corectă abaterea de la aceste atribuții este o depășire a atribuțiilor funcționale și se pedepsesc conform legislației.
De aici e bine să pornim și să vedem care sunt atribuțiile Președintelui, indiferent cine este el sau ea... E bine să citim aceste obligațiuni și să nu aruncăm pe umerii lui sau ei alte obligații decât cele puse de Constituție și Legislație.
Până mai ieri am avut președinți care au folosit funcția de Președinte pentru interes personal, încât am ajuns să cerem de la Președinte mai că ... să ne spele ciorapii. Și am înghițit comportamentele Președinților de Moldova, și am urmărit toate câte le-au făcut, și am ajuns azi să ne expunem pe toate, învinuind din nou Președintele.
La moment, scumpirea prețurilor la toate nici pe departe nu e treaba Președintelui într-o Țară Parlamentară, ci a Guvernului, iar dacă vorbim de prețurile la carburanți, e treaba ANRE-ului care nu se subordonează nimănui: nici Parlamentului, nici Guvernului, nici Președintelui.
miercuri, 19 februarie 2020
Decalocul sau despre viață să vorbim
5. ”Cinstește-l pe tatăl tău și pe mama ta ca bine să-ți fie ție și să trăiești ani muți pe pământ.”
Cinstirea părinților este o datorie venită din strămoși, o obligațiune primordială, dacă doriți, pentru că de aici pornește adevărata fericire omenească.
Și dacă a venit vorba despre părinți să ascultăm atent cum ne adresăm lor. Or, cin copilărie am învățat că ei sunt ”mata”(dumneata, adică). Astăzi nici la sate nu mai auzi această adresare, pentru că TU a intrat, obraznic, în gura tuturor ca o normă, ca un semn AL RELAȚIILOR EGALE între membrii unei familii. Iar de aici și libertatea cu care sunt ”educați” unii copii, pardon, majoritatea copiilor.
Era în acest ”mata” un fel de ierarhizare valorică a vârstelor, a experienței, a statutului social. Era în el gura noastră închisă în fața tatălui sau a mamei, era un fel de frunte plecată în fața prezenței lor, era un nod în gât în fața unei decizii luate de ei, care nu tocmai corespundea cu a noastră.
Acest TU este un semn al egalității despre care vorbeam mai sus. El, dacă vreți, este un semn alarmant al unor ruturi catastrofale dintre tradiții și valori.
Nu mă încumet acum să fac școală nici părinților, nici copiilor.or, fiecare e liber să aleagă cum și ce vor fi mai departe. Mai important e să evalum cât de bine vom trăi și câți de mulți ani ne sunt sorociți.
Cinstirea părinților este o datorie venită din strămoși, o obligațiune primordială, dacă doriți, pentru că de aici pornește adevărata fericire omenească.
Și dacă a venit vorba despre părinți să ascultăm atent cum ne adresăm lor. Or, cin copilărie am învățat că ei sunt ”mata”(dumneata, adică). Astăzi nici la sate nu mai auzi această adresare, pentru că TU a intrat, obraznic, în gura tuturor ca o normă, ca un semn AL RELAȚIILOR EGALE între membrii unei familii. Iar de aici și libertatea cu care sunt ”educați” unii copii, pardon, majoritatea copiilor.
Era în acest ”mata” un fel de ierarhizare valorică a vârstelor, a experienței, a statutului social. Era în el gura noastră închisă în fața tatălui sau a mamei, era un fel de frunte plecată în fața prezenței lor, era un nod în gât în fața unei decizii luate de ei, care nu tocmai corespundea cu a noastră.
Acest TU este un semn al egalității despre care vorbeam mai sus. El, dacă vreți, este un semn alarmant al unor ruturi catastrofale dintre tradiții și valori.
Nu mă încumet acum să fac școală nici părinților, nici copiilor.or, fiecare e liber să aleagă cum și ce vor fi mai departe. Mai important e să evalum cât de bine vom trăi și câți de mulți ani ne sunt sorociți.
Decalocul sau despre viață să vorbim.
1. ”Eu sunt Dumnezeul tău. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine.”
Prieteni n-o să vă obosesc vorbindu-vă despre Dumnzeu. Fiecare este liber să-l aibă sau nu.
Vreau să vorbesc despre INTERNET. Despre dumnezeul tuturor, căruia i-am devenit sclavi, robi, de care depindem ca de un drog foarte putenic. Cu el ne trezim, cu el mergem pe drum spre școală, universitate, serviciu, cu el ne petrecem pauzele, cu el revenim acasă, iar acasă tot cu el suntem. Am devenit într-atât de dependenț, încâ atunci când ne lipsește ne simțim panicați.
Ne-am dezvățat a comunica, a ne spune unii altora succesele și insuccesele de peste ziuă. Nu ne mai interesează de-i merg bine treburile celui de aproape.
Oriunde am ajunge, în țară su peste hotarele ei, ne interesează dacă în odaia de hotel este internet. Apă poate să și nu fie, important e să fie internet.
O vecină mi se plângea că nu-i mi vin nepoții în ospeție, pentru că... nu are internet. În schimb are multă dragoste pentru ei, iar aceasta este deja o altă poveste. Că și povetile au fost înlocuite cu acelaș internet.
Rupeți-vă pentru o clipă de la ecranele telefoanelor mobile și priviți câți sunteți pe net în drum, în transport, în magaziin, în cafenele și veți înțelege poate cât suntem de străini, că în caz de un accident, nimeni nu se va rupe de la ecrane să ne ajute, ba dimpotrivă, va filma pentru a posta și a acumula mai multe laicuri.
O lume lipsită de DUMNEZEUL ADEVĂRAT, o lume în care comunicarea a trecut și ea pe net: fără majuscule, fără semne diacritice, fără sintaxă elementară, că de punctuație nici că mai vorbesc.
Prieteni n-o să vă obosesc vorbindu-vă despre Dumnzeu. Fiecare este liber să-l aibă sau nu.
Vreau să vorbesc despre INTERNET. Despre dumnezeul tuturor, căruia i-am devenit sclavi, robi, de care depindem ca de un drog foarte putenic. Cu el ne trezim, cu el mergem pe drum spre școală, universitate, serviciu, cu el ne petrecem pauzele, cu el revenim acasă, iar acasă tot cu el suntem. Am devenit într-atât de dependenț, încâ atunci când ne lipsește ne simțim panicați.
Ne-am dezvățat a comunica, a ne spune unii altora succesele și insuccesele de peste ziuă. Nu ne mai interesează de-i merg bine treburile celui de aproape.
Oriunde am ajunge, în țară su peste hotarele ei, ne interesează dacă în odaia de hotel este internet. Apă poate să și nu fie, important e să fie internet.
O vecină mi se plângea că nu-i mi vin nepoții în ospeție, pentru că... nu are internet. În schimb are multă dragoste pentru ei, iar aceasta este deja o altă poveste. Că și povetile au fost înlocuite cu acelaș internet.
Rupeți-vă pentru o clipă de la ecranele telefoanelor mobile și priviți câți sunteți pe net în drum, în transport, în magaziin, în cafenele și veți înțelege poate cât suntem de străini, că în caz de un accident, nimeni nu se va rupe de la ecrane să ne ajute, ba dimpotrivă, va filma pentru a posta și a acumula mai multe laicuri.
O lume lipsită de DUMNEZEUL ADEVĂRAT, o lume în care comunicarea a trecut și ea pe net: fără majuscule, fără semne diacritice, fără sintaxă elementară, că de punctuație nici că mai vorbesc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)