1. ”Eu sunt Dumnezeul tău. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine.”
Prieteni n-o să vă obosesc vorbindu-vă despre Dumnzeu. Fiecare este liber să-l aibă sau nu.
Vreau să vorbesc despre INTERNET. Despre dumnezeul tuturor, căruia i-am devenit sclavi, robi, de care depindem ca de un drog foarte putenic. Cu el ne trezim, cu el mergem pe drum spre școală, universitate, serviciu, cu el ne petrecem pauzele, cu el revenim acasă, iar acasă tot cu el suntem. Am devenit într-atât de dependenț, încâ atunci când ne lipsește ne simțim panicați.
Ne-am dezvățat a comunica, a ne spune unii altora succesele și insuccesele de peste ziuă. Nu ne mai interesează de-i merg bine treburile celui de aproape.
Oriunde am ajunge, în țară su peste hotarele ei, ne interesează dacă în odaia de hotel este internet. Apă poate să și nu fie, important e să fie internet.
O vecină mi se plângea că nu-i mi vin nepoții în ospeție, pentru că... nu are internet. În schimb are multă dragoste pentru ei, iar aceasta este deja o altă poveste. Că și povetile au fost înlocuite cu acelaș internet.
Rupeți-vă pentru o clipă de la ecranele telefoanelor mobile și priviți câți sunteți pe net în drum, în transport, în magaziin, în cafenele și veți înțelege poate cât suntem de străini, că în caz de un accident, nimeni nu se va rupe de la ecrane să ne ajute, ba dimpotrivă, va filma pentru a posta și a acumula mai multe laicuri.
O lume lipsită de DUMNEZEUL ADEVĂRAT, o lume în care comunicarea a trecut și ea pe net: fără majuscule, fără semne diacritice, fără sintaxă elementară, că de punctuație nici că mai vorbesc.
Prieteni n-o să vă obosesc vorbindu-vă despre Dumnzeu. Fiecare este liber să-l aibă sau nu.
Vreau să vorbesc despre INTERNET. Despre dumnezeul tuturor, căruia i-am devenit sclavi, robi, de care depindem ca de un drog foarte putenic. Cu el ne trezim, cu el mergem pe drum spre școală, universitate, serviciu, cu el ne petrecem pauzele, cu el revenim acasă, iar acasă tot cu el suntem. Am devenit într-atât de dependenț, încâ atunci când ne lipsește ne simțim panicați.
Ne-am dezvățat a comunica, a ne spune unii altora succesele și insuccesele de peste ziuă. Nu ne mai interesează de-i merg bine treburile celui de aproape.
Oriunde am ajunge, în țară su peste hotarele ei, ne interesează dacă în odaia de hotel este internet. Apă poate să și nu fie, important e să fie internet.
O vecină mi se plângea că nu-i mi vin nepoții în ospeție, pentru că... nu are internet. În schimb are multă dragoste pentru ei, iar aceasta este deja o altă poveste. Că și povetile au fost înlocuite cu acelaș internet.
Rupeți-vă pentru o clipă de la ecranele telefoanelor mobile și priviți câți sunteți pe net în drum, în transport, în magaziin, în cafenele și veți înțelege poate cât suntem de străini, că în caz de un accident, nimeni nu se va rupe de la ecrane să ne ajute, ba dimpotrivă, va filma pentru a posta și a acumula mai multe laicuri.
O lume lipsită de DUMNEZEUL ADEVĂRAT, o lume în care comunicarea a trecut și ea pe net: fără majuscule, fără semne diacritice, fără sintaxă elementară, că de punctuație nici că mai vorbesc.
.jpg)