Să vorbim și despre LECTURĂ

Pentru receptarea mesajului estetic al poeziei lirice îndeosebi, lectura expresivă joacă un rol deosebit. Acest rol decurge din specificul literaturii ca artă (reflectarea realităţii în imagini concret senzoriale, relevabile în conştiinţa noastră prin interme-diul cuvintelor). Datorită specificului său artistic, literatura solicită în actul recep-tării mai întîi simţurile, provocînd subiectului receptor o anumită tensiune emoţio-nală, o anumită stare sensibilizatoare, tonusul liric specific emoţiei estetice. Lectura interpretativă are darul de a crea această stare, condiţie esenţială pentru aderarea sinceră a receptorului la universul sensibil al poeziei. În plus, o autentică lectură expresivă deschide pe nesimţite uşile pentru receptarea multiplelor sensuri ale textului liric. Nu fără temei, unii specialişti susţin că lectura expresivă domină întreaga activitate de comentare a textului: „ea o pregăteşte, o zămisleşte şi o înco-ronează”.

Pedagogia lecturii defineşte  lectura textului ca fiind un proces prin care citito-rul îşi creează, pornind de la textul scriitorului, propriul său text.

Cercetările făcute în acest domeniu ne permit să propunem o clasificare a tipu-rilor de lectură, fără intenţia de a fi ultima şi cea adevărată, dar, neapărat, urmărind scopul de a motiva cititorul spre o antrenare în educarea unei viziuni proprii asupra lecturii.

A. Lectura iniţială

Lectură de cunoaştere dominată de

·        Activitate de cercetare

Cititorul este pus în situaţie să observe textul şi în urma acestor cercetări să ia notiţe de toate observaţiile care le face: titlul operei, numărul de strofe, tipul stro-felor, lungimea versului, rima, lexeme neobişnuite (arhaisme, neologisme etc.), nume proprii etc.

·        Activitate de descoperire

Cititorul descoperă imagini artistice fără a le decodifica. Accentul, la această etapă, se pune pe notarea lor pe foaie.

·        Activitate de decodificare

La această etapă cititorul decodifică imaginile poetice în baza unor studii a dic-ţionarelor, manualelor, studiilor critice etc.

B. Lectura secundă

Lectură de acomodare dominată de

·        Activitatea de acomodare

Cînd cititorul acomodează cele descoperite în literatura studiată la semnificaţia generală şi particulară a textului literar.

·        Activitatea de interpretare

La această etapă cititorul face notiţe pe marginea textului, reflectînd atitudinea proprie în raport cu textul, printr-un text despre textul citit.

·        Activitatea de analitică

Cititorul alcătuieşte un text critic, cu alte cuvinte, un text împotriva textului.

C. Lectura terţă

Lectură expresivă - sensibilizatoare

Această lectură se face din plăcere, pentru suflet, am zice noi.

Notă: Tipul lecturii nu ţine de numărul de lecturi făcute pe text.

Lectura iniţială se face de atîtea ori, de cîte are nevoie cititorul pentru a cerceta, descoperi şi decodifica  textului.

La fel se întîmplă şi cu celelalte tipuri de lectură pomenite mai sus.

(Vezi Anexa 5. Lectura expresivă)

Ideea că actul lecturii presupune „împreunarea”, sinteza semnelor grafice, deci prima accepţie a lui lego, a dominat gîndirea tradiţională şi îşi găseşte astăzi încă partizani convinşi pe teren pedagogic. Ea e excelent ilustrată de definiţia asociaţio-nistă a lui Littre: „a citi însemnă a cunoaşte literele şi a şti să le grupezi în cuvinte”. Cînd însă problema se pune de a explica lectura (şi nu modul de însuşire al codului alfabetic), atunci devine oportun recursul la cea de-a doua semnificaţie a lui  lego, cea de „a alege”. În adevăr, (cum vom vedea), lectorul stăpîn pe mijloacele sale operează printr-o abordare prospectivă a parcursului textual, „selectînd” indici şi formulînd ipoteze. Ca şi în alte cazuri, etimologia înscrie în filigran sensul opţiuni-lor posibile.

 Delimitări. Pentru că însuşirile caracteristice ale unui obiect ni se relevă cel mai bine în comparaţie, cred util ca încă din această fază preparatorie a tezei, să de-limitez termenul de „lectură” de alţi termeni, care-i servesc uneori drept substitut, pseudonim ori corelat.

Lectură-citire. În limba română, substantivul „lectură” are sinonim, pe „citi-re”, dar această sinonimie e relativă. Spre a evita confuzii şi a rămîne la o termino-logie de uz internaţional, voi vorbi în acest studiu despre „lectură”.

Lectură-decodificare. În esenţă orice lectură e o decodificare, însă inversul nu e adevărat decît cu anumite condiţii. Motivul e că în lumea textelor, îndeosebi a tex telor literare, relaţia dintre semnificant şi semnificat nu e nici stabilă, nici univocă. De aceea, decodificarea are un  caracter precis la nivel alfabetic, un caracter proba bil la nivel frastic (fiecare cuvînt are un număr de denotaţii, atestate şi ierarhizate de Dicţionar) şi un caracter deschis, incert, ambiguu, La nivel textual ( întrucît sem nificaţiile parţiale se instituie în funcţie de sensul global).

Lectură-receptare. Relaţia dintre „receptare” şi „lectură” pare a fi aceea dintre general şi particular. Mulţi cercetători consideră, în adevăr, „receptarea” ca fiind supraordonată, iar lectura - „subordonată”. Operele literare pot fi nu numai citite, dar şi văzute şi auzite. De aici concluzia că „lectura individuală nu e în fapt decît forma specifică a receptării.” Termenul de „receptare” sugerează reacţia subiectu-lui faţă de text, pe cînd cel de „lectură”, modul în care e configurat textul, în obiec-tivitatea sa. Prin urmare, noţiunea de „lectură” privilegiază ceea ce textul conţine, pe cînd noţiunea de „receptare” – ceea ce subiectul reţine, potrivit personalităţii sa-le şi circumtanţelor.

Mai există şi alte tipuri de lectură, pe care le voi prezenta în continuare:

Lectura liniară e o formă de lectură hiperlogografică, neevoluată, în care, cel mai adesea din obişnuită şi rutină, textul e parcursa secvenţial şi în întregime (de la început pînă la sfîrşit). Subvocalizarea e înlăturată: ea mai apare totuşi, incidental, cînd cititorul întîlneşte un cuvînt care-i lipseşte din repertoriu, e  puţin frecvent sau greu discriminabil (de exemplu, din cauza lungimii). Inconvenientul acestui tip de lectură e că-l reduce pe cititor la pasivitate şi-l dezangajează. A paria pe capacita-tea cuvintelor de a menţine constant atenţia în stare de alertă nu e foarte rezonabil de vreme ce numai arareori se întîmplă ca textul să fie foarte interesant, iar cititorul foarte interesat. Dar chiar şi atunci îndărătnicia de a fi complet şi de a nu anticipa se răzbună de obicei, prin oboseală şi scăderea gradului de motivaţie.

Lectura receptivă e o variantă ameliorată a lecturii liniare, caracterizată prin executarea integrală a parcursului textual însă cu supleţe, variind considerabil vite-za, cu reveniri ocazionale, explorînd atent locurile strategice (introducerea, conclu-ziile etc.) pentru a înregistra complet şi exact, cu o maximă acurateţe, ceea ce co-munică textul; e o lectură intensivă, analitică, asimilatorie, adecvată în cazul unor manuale, cursuri, lecturi specializate etc. O formă a lecturii receptive ar pute fi nu-mită lectură asociativă care e prestată cu atenţie, dar implică reveniri, retrospecţii şi momente de întrerupere; textul e privit ca o sursă de impulsuri asociative, refle-xive şi creatoare.

 Lectura literară  poate fi considerată o variantă a lecturii receptive şi asocia-tive; mai mult ca oriunde, strategia abordării aici e condiţionată de specificitatea textului (roman clasic, roman modern, poem etc.) şi de proiectul cititorului (degus-tare, cronică literară, survol informativ, studiu analitic etc.); tocmai de aceea e greu de stabilit demersuri cu valoare generală. E totuşi evident că lectura literară impune cititorului o atitudine depragmatizată, de consimţire la instalarea în funcţie, că acordă o atenţie prevalentă formei, fiind interesantă mai mult de „cum” se spune decît de „ce” se spune; că e mai degrabă lentă, implicînd reveniri şi întreruperi, că în cazul operelor poetice e circulară, cu intrări multiple, senzuală, atentă la muzica şi plasticitatea vorbelor etc.

Lectura informativă globală e o lectură selectivă care vizează obţinerea unei  idei de ansamblu asupra textului (exemplul unei pagini de ziar, răsfoirea unei cărţi etc.); cititorul explorează cu privirea suprafaţa  textului în căutarea unor puncte de sprijin: el „agaţă” ici un cuvînt-cheie, dincolo un  titlu, mai încolo un grup nominal cu funcţie tematică, încercînd să înţeleagă despre ce e vorba fără să aprofundeze (care e informaţia esenţială, ce urmăreşte autorul, cum e organizată opera etc.); randamentul acestui parcurs în „survol” depinde în mare măsură de cunoştinţele prealabile asupra autorului ori a problematicii care face obiectul textului, ca şi de antrenamentul, discernămîntul, buna condiţie fizică şi psihică a cititorului. Pentru că însă satisfacerea optimă a tuturor acestor parametri lasă adesea de dorit, riscul de eroare (prin omisiune, confuzie, neînţelegere etc.) e foarte ridicat: ajunge ca ci-titorul să fie obosit sau nervos sau să subestimeze complexitatea textului cu care se confruntă, pentru ca rezultatele inspecţiei sale să fie arbitrare şi de puţin folos.

Lectura exploratorie constă în recuperarea unui simbol sau a unui grup de simboluri predeterminate din ansamblul unui text (găsirea unei referinţe în dicţio-nar, a numărului de telefon în anuarul abonaţilor etc.); diferă şi de parcurge liniară şi de parcurgerea globală întrucît se focalizează asupra unui singur punct; depinde, ca operativitatea şi eficientă, de organizarea serială şi metodică a textului (respec-tarea strictă a ordinii alfabetice, cronologice etc.)

Lectura de cercetare e o variantă a lecturii exploratorii; constă în recuperarea unei informaţii pe o temă prestabilită; dar căreia nu-i cunoaştem cu precizie repre-zentarea simbolică; e caracterizată de inspecţia atentă a textului, în direcţia globali-tăţii, nu însă a liniarităţii, şi de frecvente mişcări înainte-înapoi.

Lectura rapidă constă în raţionalizarea mecanismelor perceptive şi ameliora-rea comprehensiunii spre a obţine performanţe superioare, atît pe plan cantitativ (sporirea vitezei), cît şi pe plan calitativ (asimilarea mai eficientă a conţinutului). Deşi metodele lecturii rapide conduc uneori la rezultate spectaculoase, ele sînt de-parte de a produce miracole, cum îşi închipuie unii cu naivitate. Aplicarea lor nu e posibilă oriunde, oricum şi nu garantează totdeauna reuşita. De pildă, tehnicile lec-turii rapide pot fi adaptate textelor referenţiale, mai greu celor pseudoreferenţiale, deloc celor autoreferenţiale.

Un cuvînt de bun veni

Vă zic: „Bine ați venit!”
Mă veți întreba cui zic: tuturor înfometaților de căutare de sine, căutare de adevăr, celor care au ceva a spune și nu au cui: eu sunt aici, vă ascult, pot să vă înțeleg. Putem împărți împreună un călcîi de vorbe, o hrincă de informație și multe semințe de adevăr. 
Vă zic: „Bine ați venit în casa mea, prieteni!!!” 

Forma clasei a V-a „C”, 2013-2014

Publicaţii

Tropi:

Procedeele morfologiei poetice:

1. epitetul: propriu-zis oxymoronic

2. comparaţia

3. metafora:

3.1. metonimia:

3.1.1. sinecdoca

3.1.2. perifraza;

3.2. alegoria

3.3. simbolul

3.4. antonomaza

4. personificarea

5. hiperbola

6. litota

7. ironia: 

7.1. umor

7.2. satira

7.3. sarcasm

7.4. grotesc

 1.    EPITETUL: propriu-zis

Epitet – ( fr. epithete; lat., gr. epitheton = „care e pus lîngă”)

Epitetul este o figură de stil care constă în alăturarea unui  cuvînt calificaiv la un altul, cu scop estetic.

Epitetul reliefează o trăsătură (considerată de autor ca esenţială) a obiectului, a fenomenului determinat şi care contribuie la o percepere  mai emoţională şi mai concretă a acestuia

I. După natura elementului regent distingem:

a)    epitete ale substantivului: „vis ferice”, „singuratice izvoare”.

b)   Epitete ale verbului:

„Şi clopote răsună răguşit” (M. Eminesu)

c)    epitet adverbial:

Ex.: „Ele sar în bulgăr fluizi şi suspină-n flori molatic

         Cînd coboară-n ropot dulce din tăpşan prăvălatic”.

(M. Eminescu, „Călin (file din poveste”)

    d) epitet atributiv-predicativ

     Ex.: „Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază”

(M. Eminescu, „Epigonii”)

„Ea-l ascultă pe copilaş

       Uimită şi distrasă”.

                           (M. Eminescu, „Luceafărul”)

II. După poziţia (aşezarea) lor:

a)    epitete antepuse (aşezate înaintea cuvîntului regent): „palide lumini”;

b)   epitete postpuse: „aerul văratic”.

III. După structura gramaticală a termenului epitet, frecvenţa cea mai mare au:

a)    epitet adjectival. Ex.: „umeri dalbi” (V. Alecsandri, „Iarna”)

b)   epitetul substantival. Ex.: „pădure de argint”, „codri de aramă” (M. Eminescu, „Călin (file din poveste”)

IV. În funcţie de numărul elementelor-epitet în jurul unui regent, deosebim:

a)    epitet simplu, exprimat printr-un cuvînt.

Ex.: „duiosul vis” (M. Eminescu, „Nu mă-nţelegi”);

b)   epitet dezvoltat de tip:

-         dublu. Ex.: „Lumină blîndă, lină” (M. Eminescu, „O călărire în zori”)

-         triplu: Ex.: „Cu doi ochi ca două basme mistice, adînce, dalbe” (M. Eminescu, „Epigonii”)

-         în cumul: Ex.: „Bucegii în plină iarnă, fără uriaşul, generosul, abundentul, profundul, adîncul, sclipitorul, imaculatul, mereu înnoitul lor strat de omăt” (Geo Bogza, „Cartea Oltului”)

V. O altă clasificare, ce ia în considerare sensul termenului epitet în raport cu termenul regent, distingem următoarele categorii de epitete (în funcţie de valoarea stilistică):

1) Epitet ornant (exprimă o însuşire permanentă, constitutivă a unui lucru). Ex.: „Plai rîzînd cu iarbă verde” (M. Eminescu, „De-aş avea”)

2) Epitetul trop

a) epitet metaforic: Ex.:”...prin flori întreţesute, printre gratii luna moale / sfiicioasă şi smerită şi-au vărsat razele sale” (M. Eminescu „Călin (file din poveste”);

b) epitet personificator: Ex.: De-aş avea o floricică /gingaşă şi tinerică” (M. Eminescu, „De-aş avea”)

c) epitet hiperbolic. Ex. : „Gigantică poart-o cupolă pe frunte” (George Coşbuc, „Paşa Hassan”)

3) epitet cromatic: „depărtări albastre”

4) epitete antitetice (oximoronic): „Umbrele duioaselor dureri” .

5) epitete apreciative: „Miresei dulci”.

6) epitete individuale: (evocă o trăsătură proprie obiectului”): „Coroană colţuroasă”.

  

2.    COMPARAŢIA (lat. comparatio= „asemănare”)

Comparaţia este o figură de stil a cărei realizare implică stabilirea unui raport de asemănare între două obiecte pe baza unei însuşiri comune.

Comparaţia se realizează prin alăturarea a doi termeni (obiecte, persoane, acţiuni), cu scopul de ale evidenţia trăsăturile asemănătoare, dar mai vii, mai evidente sau mai cunoscute de cititor.

Ex.: „Faţa-i roşie ca mărul, de noroc i-s umezi ochii” (M. Eminescu, „Călin (file din poveste”)

Între comparant şi comparat se folosesc termeni precum: „ca”, „precum”, „asemeni”, „aidoma”, „asemănător cu” etc.

Ca figură de stil comparaţia are  drept scop să trezească imaginea vie a obiectului în mintea cititorului.

După atitudinea vorbitorului faţă de propria comunicare, comparaţia poate fi:

1.    umoristică:

2.    grotescă

3.    ironico-satirică

4.    hiperbolică

3.  METAFORA (fr. metaphore; gr. metaphora= „transport”, „transfer”)

Metafora este figură de stil ce constă în  denumirea obiectului cu un cuvînt impropriu şi anume cu numele altui obiect asemănător, a cărui imagine e menită să evoce obiectul asemănat.

Ex.: „O, tu nici visezi, bătrîne, cîţi în cale mi s-au pus!

Toată floarea cea vestită a întregului Apus,

Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună

Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună”.

(M. Eminescu, „Scrisoarea  III”)

Figură de analogie, metafora poate fi definită drept „o comparaţie prescurtată”: din structura ei lipseşte elementul joncţional „ca”, „ca şi”, „precum”.

Ca structură lingvistică, metafora ar putea fi clasificată astfel:

a)    metafora nominală – este metafora construită cu ajutorul substantivului;

Ex.: „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă

Prin care trece albă regina nopţii moarta”.

(M. Eminescu, „Melancolie”)

b)   Metafora verbală – se construieşte cu sprijinul verbului:

Ex.: „Drumeţ, bătut de gînduri multe,

Ne laşi atît de greu pe noi,

Mbrăţişîndu-ne cîmpia,

Te uiţi adesea înapoi”.

(O. Goga, „Oltul”)

Exprimînd o analogie subînţeleasă, metafora este „cea mai frumoasă dintre toate figurile”. „Ea reuneşte două idei în acealaşi cuvînt şi acestea devin mai frapante prin reunirea lor”. (Laharpe). Ea are o  funcţie sensibilizatoare de potenţare a impresiei, şi o funcţie unificatoare, de a sublinia unitatea dintre diferite date ale sensibilităţii.

Mecanismul metaforei implică o sinteză şi un transfer care se realizează simultan. Sinteza constă în contopirea celor doi termeni ai unei comparaţii iniţiale (metafora are, ca punct de plecare, o comparaţie), iar transferul se concretizează în trecerea sensului termenului comparat asupra termenului de comparaţie.

Acest „mecanism” poate fi descompus în patru momente distincte:

1.                Comparaţia iniţială – presupune prezenţa explicată a doi termeni: cel comparat (T1) şi cel de comparaţie (T2), legaţi printr-un element joncţional specific, adverbul comparativ „ca”

Ex.: lună (T1) ca o doamnă a mărilor şi- nopţii (T2);

Trăsneşte (T1) ca armăsari de foc (T2).

2.    Substituirea elementului joncţional prin copulativul „a fi” sau chiar eliminarea lui

Ex.: „...trepătînd s-arată luna: /Doamna mărilor ş-a nopţii...”

(M. Eminescu, „Scrisoarea III)

Metafora astfel obţinută se numeşte metaforă explicită sau descifrată. Ambii termeni ai raportului semantic de analogie (T1 şi T2) se află în sintagmă (metafora in praesentia);

3.    Transformarea termenului comparat în atribut al termenului de comparaţie

Ex.: „armăsarii de foc ai trăsnetelor”.

În noua structură obţinută – metafora ca atare – centrul nu-l mai reprezintă termenul comparat („trăsnete”), ci termenul de comparaţie („armăsari”, „foc”) cu toată bogăţia de conotaţii (lumină, căldură, viteză de mişcare, primejdii etc.)

4.    Eliminarea termenului comparat, corelată în transferul sensului său asupra termenului de comparaţie

Ex.: „Armăsarii de foc /.../ galopează din creastă în creastă, scăpărîndu-şi fantasticele potcoave.” (Geo Bogza, „Cartea Oltului”)

Metafora astfel obţinută se numeşte metaforă implicită sau incifrată (metaforaă in absentia). Contextul stilistic actualizează numai termenul de comparaţie (T2).

Deoarece se realizează prin concentrarea expresiei, metafora aduce – în textul literar – un spor de tensiune lirică, dar şi o anumită învăluire a mesajului artistic.

Observaţie: Metaforele alese pentru analiză ilustrează şi fenomenul de interferenţă semantică la nivelul figurilor:

-         „luna-doamnă a mărilor ş-a nopţii” este mataforă personificatoare (metaforă +personificare);

-         „trăsnetele – herghelii de foc” este metafora hiperbolică (metafora+hiperbolă).

Se poate aminti şi categoria metaforei sinestezice (metaforă + sinestezie).

Ex.: „Umede tremur lumine pe boltirea cea albastră”.

(M. Eminescu, „Momento mori”)

Ca şi alţi tropi (vezi METONIMIE, SINECD OCĂ etc.), metafora poate suferi un proces de generalizare în uzul lingvistic curent. Expresivitatea ei se pierde ori se atenuează rezultînd metafora „tocită”, „gramaticalizată”, „lexicalizată”, „catachrezată”.

Ex.: „piciorul scaunului”, „povara anilor” etc.

3.1.METOPNIMIA: (metonymie; lat. Metonimya = „înlocuirea unnui nume cu altul”)

Metonimie este o metaforă bazată pe contiguitate, constînd în înlocuirea numelui unui obiect cu numele altuia cu care se află într-o relaţie logică (cauzală, temporală, spaţială). Metonimia înlocuieşte:

1)   cauza cu efectul;

Ex.: „La noi sunt (...) lacrimi multe, multe”. (O. Goga, „Noi”)

2)   efectul prin cauză:

Ex.: „Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium”. (M. Eminescu, „Scrisoarea III”)

3)   opera cu numele autorului:

Ex.: „Am văzut un Grigorescu autentic”.

4)   Conţinutul cu numele conţinătorului:

Ex.: „Beau doar un pahar”.

5)   numele unui produs cu numele locului de provenienţă:

Ex.: „...a consuma un Cotnar”, „o şampanie”.

6) fenomenul psihic cu numele organului fizic implicat:

Ex.: „un om cu cap”

7)   numele unui lucru cu simbolul lui:

Ex.: „Tot ce stă în umbra crucii...”

8) concretul prin numele abstract al uneia din însuşirile sale:

Ex.: Ex.: „Minciuna stă cu regele la masă”.

Observaţie: Metonimiile generalizate în limbajul curent au o expresivitate diminuată prin utilizarea frecventă.

În limbajul poetic, metonimia generează ambiguitate; expresivitatea ei se naşte în contextul stilistic.

3.1.1. SINECDOCA (fr. synecdoque= „cuprindere la un loc”)

Sinecdoca este o metonimie, generată de principiul alăturării; denumeşte un obiect cu numele altui obiect cu care se află într-un raport de „cuprindere” organică. Sinecdoca implică următoarele tipuri de substituire:

1)   parte pentru întreg:

Ex.: „ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii”. (M. Eminescu, „Scrisoarea V”)

2)   întregul prin parte:

Ex.: „Zvîrli lui Hades suflete  viteze, fără de număr”. (Homer, „Iliada”)

3)   pluralul prin singular:

Ex.: „Bolliac cîntă iobagul ş-a lui lanţuri de aramă”.(M. Eminescu,  „Epigonii”)

4)   obiectul prin materialul din care este confecţionat:

Ex.: „Şi-acum, bărbaţi, un fluier şi-un scut!”

5)   genul pentru specie:

Ex.: „Un muritor fericit”

6)   obiectul prin materialul din care e făcut:

Ex.: „Îmbrăcată în mătase”

7)   o cantitate determinată pentru una nedeterminată:

Ex.: „Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit”.

8)   evocarea unei însuşiri, a unei caracteristici în locul obiectului care o are:

Ex.: „Lasă, lasă – or vedea ei ... bombănesc, foarte necăjite, bărbiţe albe

3.1.2. PERIFRAZA (fr. periphrase = „fel de a vorbi”)

Perifraza este metonimia care constă în a exprima în mai multe cuvinte ceea ce s-ar putea exprima în mai puţine sau într-unul singur.

Nu orice perifrază este figură de stil, adică are funcţie expresivă, poetică. Expresivitatea ei se bazează pe expresivitatea cuvintelor şi a construcţiei prin care se circumscrie termenul substituit.

Ex.: „... şi-n jurul nostru umblă Ancuţa cealaltă, mama acesteia, care şi ea s-a dus într-o lume mai puţin veselă”(= a murit).(M. Sadoveanu, „Hanu Ancuţei”)

Există numeroase exemple de perifraze generalizate în uzul curent al vorbirii, deci tocite c expresivitate.

Ex.: „Capitala Italiei” (Roma)

3.2. ALEGORIA: (fr. allegorie =”vorbire figurată”)

Alegorie este un tip de metaforă menită să intensifice  expresivitatea prin similitudine şi analogie între ceea ce se petrece şi ceea ce trebuie receptat efectiv. Prin alegorie textul literar „spune” altceva decît s-ar putea înţelege în mod direct.

Alegoria este figura de stil alcătuită dintr-un şir de metafore, comparaţii, personificări, epitete prin intermediul cărora noţiuni abstracte (moartea, idealul, defectele omeneşti etc.) sînt exprimate prin intermediul unor întîmplări sau lucruri concrete.

Alegoria este un mijloc sugestiv şi de plasticizare a unei idei abstracte.

1. Ca figură de stil este o „metaforă continuă” sau „prelungă”, ori un simbol narativ, ca în „Mioriţa” (nunta)

2. Ca figură de compoziţie, alegoria se poate înfăţişa printr-un şir de metafore narative. Ca interferenţă între alegorie şi personificare apare fabula, în care obiectele sau animalele personificate sînt învestite cu rol de personaje, pentru sugerarea mesajului şi a moralei.

Ex.: „Boul şi viţelul” de G. Alexandrescu.

Există şi construcţii epice ample structurate pe baza alegoriei: romanul alegoric.

O altă aplicaţie a alegoriei ca figură de compoziţie o reprezintă parabola numită şi alegorie religioasă (Floarea lacrimilor) şi apologul, care poartă numele şi de „alegorie morală”.

Tot o formă compoziţională specifică a alegoriei o constituie şi cimilitura.

Alegoria plastică este exprimarea unei idei abstracte cu mijloace plastice (în pictură sau sculptură).

3.3. SIMBOLUL ( fr. symbole = „Semn de recunoaştere”)

Simbolul este o (metaforă) figură de stil prin care se exprimă o idee abstractă cu ajutorul numelui unui obiect care aparţine lumii fizice, pe baza unei analogii uşor de sesizat.

         Simbolul este un procedeu stilistic, prin care un semn convenţional (emblemă, figură, imagine) reprezintă în vorbirea poetică o anumită realitate.

Spre exemplu, există simboluri consacrate: „vulpea” este simbol al vicleniei, „harpa” – simbol al muzicii, „negrul” – simbol al morţii etc.

Simbolul se aseamănă cu metafora şi metonimia prin tehnica substituirii bazată pe analogia sau pe alăturare logică, dar se deosebeşte prin frecvenţa şi dimensiunea semnificaţiei. Spre exemplu, metafora sau metonimia sînt dependente de context, în timp ce simbolul poate funcţiona singur, independent de context.

Interpretarea simbolului înseamnă, în general, interpretarea mesajului poetic.

Ex.: motivul „florii albastre” din poezia omonimă a lui M. Eminescu este un simbol al aspiraţiei romantice.

Simbolul serveşte ca suport al percepţiei poetice, devenind o figură de compoziţie numită alegorie simbolică.

Ex.: „Luceafărul” de M. Eminescu

3.4. ANTONOMAZA este o figură de stil care constă în folosirea unui nume propriu în locul unui nume comun sau invers.

  

4. REPSONOFICAREA (fr. personnification) este o figură a ambiguităţii prin care se atribuie unor obiecte neînsufleţite însuşiri ale creatorilor vii sau chiar calităţi omeneşti.

Primul grad sau formă elementară a personificării o reprezintă personificarea lingvistică, ce are la bază o similitudine raportată la om.

Ex.: „A venit vacanţa”, „curge un pîrîiaşi zglobiu”.

Pentru a deveni figură de stil, personificarea trebuie să înfăţişeze un obiect sau o vieţuitoare necuvîntătoare în acţiune, comportîndu-se ca un om şi folosind grai omenesc.

Personificarea atinge gradul cel mai înalt ca figură compoziţie cînd devine schemă figurată a fabulei şi alegoriei.

5. HIPERBOLA  (fr. hyperbole = „ a arunca peste”) este figură de stil care constă în exagerarea expresiei, fie mărind, fie micşorînd imaginea obiectului peste limitele sale fireşti. Ea are la bază impulsul unui sentiment puternic de admiraţie sau respect, de indignare sau de revoltă, ori nevoia de a ridiculiza obiectul.

O clasificare utilă poate recurge la criteriul morfologic. Recunoaştem în acest caz:

a)    hiperbola verbală – forate des întîlnită în vorbirea curentă.

Ex.: „plouă cu găleata”

b)   hiperbola nominală – are efectul unein hiperbole adjectivale, substantivul care o exprimă fiind metaforă.

Ex.: „Căci s-adunau păgînii gloată / Şi-un om era reduta toată...”

c)    hiperbola adjectivală – este frecvent ilustrată prin adjective cu sens superlativ.

   Ex.: „versuri nemuritoare”

    d) hiperbola perifrastică - este un membru complex ala unei propoziţii, o propoziţie sau chiar o frază care descriu un fenomen printr-o imagine ce contrazice ordinea firească a naturii unui enunţ exagerat.

Ex.: „Frumoasă cît eu nici nu pot / O mai frumoasă să-mi socot”.

6. LITOTA (gr. litotis =simplitate) este  o figură de sil, specie de antifrază, care constă în atenuarea expresiei directe , prea categorice ori uzate, a unei idei, şi în acelaşi timp să comunice modestia, politeţea, sinceritatea sau ironia emiţătorului.

    Ex.. „nevasta lui ... era cam proastă, dar şi soacră-sa nu era tocmai hîtră”. (în loc de  era proastă)

  

  7.  IRONIA (fr. ironie =simulare) este o figură de stil prin care se simulează un sentiment, o atitudine, contrare celor adevărate.

7.1. umor este manifestaţia unei atitudini glumeţe , vesele şi ironice sub aparenţă de seriozitate.

7.2. satira este expresia accentuat negativă a autorului faţă de problema vizată.

7.3. sarcasm este o ironie fină şi plină de semnificaţie.

7.4. grotesc este îngroşare monstruoasă a unor trăsături negative, fizice sau morale.

Poezia din mine

De ziua Ta de Dumitru Babin

Femeie - Zînă,

Femeie - Floare,

Femeie - Rană

care mă doare.

Femeie - Farmec,

Femeie - Dor,

Femeie - Aripi

cu care zbor.

Femeie - Cîntec,

Femeie - Vers,

               Femeie - Lacrimi

    ce nu le-am şters.

Femeie - Umbră,

      Femeie - Vis,

            Femeie - Versuri

ce nu le-am scris.

Femeie – Înalturi,

Femeie - Zbor,

Femeie - Noapte

plină de dor.

Femeie - Zbucium,

Femeie - Chin,

Pocal cu viaţă

şi moarte plin.

Femeie - Cine,

Femeie - Cum,

Femeie - Undă,

Femeie - Fum.

Femeie - Clipă,

Femeie - Veac

În care uite

Abia de-ncap.

Femeie - Taină,

Femeie - Zi

Fără de tine

Cine aş fi?

Femeie - Foaie,

Femeie - Pix,

Femeie - Gînduri

Ce nu le-am zis.

Femeie - Apă

Tot ea Pămăînt,

Femeie - Şoaptă,

Tot ea  şi Cînt.

Femeie - Munte,

Femeie - Mare,

Femeie - Iarbă

De alinare.

Femeie - Lege,

Şi ea Povaţă

Care întruna

mă tot învaţă.

Femeie - Rîu,

Tot tu Cişmea

Ce curgi de-o viaţă

Prin viaţa mea.

Femeie - Mamă

Ce vrea să fie,

Femeie - Soră,

Tot ea Soţie.

Femeie - Ploaie,

Femeie - Vînt,

doar lîngă tine

Eu sînt ce SÎNT...

(08.03.2009)
***
A spune astăzi că sînt Dumitru Babin ar însemna să nu spun nimic dacă nu aş zice că am adunat în acest nume mult nesomn şi nehodină, un chin al căutării se Sine şi Adevăr. Am umblat drumuri în lung şi-n lat; am stat închis cîteva luni în grija mamei; am alergat apoi în urma căruciorului, pentru a prinde gustul călătoriilor; am umblat pe uliţele satului, pentru a prinde dragostea pentru casa părintească, am fost apoi la Polul Nord, pentru farmecul Aurorei Boreale şi nu numai; am sorbit „vraja multor cuvinte2 pentru a o aduce învăţăceilor mei...Mă trezesc la miez de noapte, ca să nu mai am somn pînă dimineaţa, dacă am visat un vis frumos (văd vise în somn şi cu ochii deschişi, vise pe care le trăiesc lîngă oamenii pe care îi iubesc şi fără de care m-aş fi uscat ca un fir de iarbă retezat, mă trezesc şi...Vin astăzi să dezvălui o mare taină: am pierdut cheia de la lacătul casei mele, şi ţin uşa deschisă pentru acei rămaşi de tren sau autobuze, am muşcat cu o gură mai puţin din pîinea de pe masă, pentru a potoli o foame întîrziată a vreunui călător, am uitat nebăut un gît de apă de izvor, pentru ca s-o las unor buze arse de focul setelor mistuitoare, am uitat să plec de acasă, cînd cineva mi-a cerut prezenţa; nu m-am ascuns de lacrimile durerii, cînd îmi petreceam în ultimul drum pe TATA nici de cele ale bucuriei, cînd mi-am întîlnit Dragostea Adevărată, sau cînd îmi venea pe lume Cel care mi-a luat numele şi rostul – Fiul, vin...   (noiembrie2003)

***

Datorii

Lui Gr. Vieru

Plătim Datoria lui Iuda

În faţa urmaşilor toţi:

O facem tăcut, de la colţuri,

De parcă am fi nişte hoţi.

Plătim Datoria lui Iuda

Cu vorbe-aruncate în gol,

Cu lacrimi din care adie

Mai mult a fi parte de rol.

Plătim Datoria lui Iuda -

Un gest (vai!) atît de prisos -

Mă mir cum de poate să rabde

Pe Cruce Sărmanul Hristor.

***
Cugetări

Mai mult urîm de cît iubim:

Urîm singurătatea, şi ne naştem ...

Urîm tăcerea, şi cîntăm...

Urîm moartea, şi trăim...

Şi doar femeia o iubim,

ca să le avem pe toate din plin:

şi singurătate, şi tăcere, şi moarte...

Acrostih

De cîte ori alerg în mine,
Umblu pe drumuri cu lumini,
Merg spre prieteni și spre tine
Inimă plină de minuni.
Trec drumuri largi și cărărușe
Răzlețe, dar pornite-n zbor,
Urc pante-abrupte și cobor.

Bat la ferestre și la ușe,
Am pentru fiecare dor,
Blagoslovesc pe cei din preajmă,
Iert celora ce îmi greșesc,
Nu-mi caut peste mări norocul:

VĂ AM ÎN INIMĂ ȘI VĂ IUBESC!


***

Plăceri tăcute

Mi-ar place să mă știu cuvănt

Uitat pe buze ca o sărutare,

Rostit în glas, dar și mai des în gînd, 

Arzînd necunten ca o lumînare.

Mi-ar place să mă știu un vers,

Clădit cu greu în zid de poezie,

Să nu mă pot opri nicicînd din mers

La fel cum cel izvor cu apă vie.

Mi-ar place să mă știu enunț,

Plin de-adevăr și plin de alinare.

De-o să mă uiți, eu n-o să te denunț...

Mă voi topi tăcut precum o lumînare.

***

 Lecturi

De doriţi s-aflaţi de unde

Ia culoarea-albastră cerul,

Voi să spun: luați aminte:

Ia citiţi-l pe Vieru. 

              De doriţi în casa voastră

              Să nu intre tainic gerul,

              Îi luaţi în mînă Cartea-i:

              Mai citiţi-l pe Vieru.

 De doriţi să fiţi în viaţă

Grei şi tari precum e fierul,

Eu vă zic: Luaţi aminte:

Recitiţi-l pe Vieru.

              De doriţi în lumea asta

              Să aflaţi ce-i Adevărul,

              Vă uitaţi în jurul vostru:

              Perste toate e Vieru.

                     

                                 ***

Am deschis ochii şi am văzut lumina zilei prin poezia lui Grigore Vieru.

Am început să cunosc lumea din jurul meu prin versurile lui Grigore Vieru.

Am început să-mi cunosc rostul meu pe acest pămînt şi am făcut-o tot prin versurile lui Grigore Vieru.

Cu ele i-am spus mamei că o iubesc.

Buniocuţa mi-a aflat cît îmi e de dragă.

Miracolul jocului prin ele l-am cunoscut.

Iar mai tîrziu tot Grigore Vieru m-a învîţat să adun în cuvinte frumoase şi rotunde literele. O  lume tainică şi adîncă aveam să aflu din poezia lui şi prin poezia lui. Nimic mai lipede ca izvoarele lui Grigore Vieru n-am ştiut încă, cerul din poezia lui Grigore Vieru e mai albastru, pentru că din ţara mea. Limba pe care o vorbim e mai frumoasă, şi penrtu că a umplut-o de melodie Grigore Gieru.

***
Imnul Liceului „B. P. Hasdeu”

Împreună uniţi de-o credinţă

Printre anii ce trec şi ce vin,

Adunăm zi de zi cunoştinţe,

Făurind zi de zi un destin.

Anii repezi se scurg ca izvorul,

Şi ne facem maturi tu şi eu,

Dar rămînem în inimi cu dorul

Şi imaginea ta, scump liceu.

Clopoţelul mai cheamă la ore

La română,la mate,la cînt

Şi-nţelegem că nu mai există

Un alt loc mai frumos pe pămînt.

Vom ajunge în viaţă prea poate,

Oameni mari,oameni sus tu şi eu,

Dar vom ţine în inimi aprinse

Amintirile despre liceu.

Ne-am unit într-un dor şi-o credinţă

Că puterea cuvîntului tău,

Va rămîne de-a pururi aprinsă

În toţi elevii ce-au fost la “Hasdeu”.

Slava ta o vom duce aprinsă

Toţi elevii ce sint la Hasdeu.

***

Patria mea mică: Satul Putinești, raionul Florești

 „Satul meu din depărtare, sat înfloritor,

De cînd am plecat din tine, tot trăiesc cu dor

Şi aşa-i de mare dorul , de tresar pe val

Şi-aud marea şopotind în graiul moldovean.” 

                                                  (cîntec popular)

Pentru fiecare din noi Patria înseamnă ceva anume. Pentru mine Patria e satul meu de baştină - Putineşti din părţile Floreştilor. „Un sat mare şi frumos”, ar zice Creangă, aşezat unde rîul Cubolta se împreunează cu Răutul ca să se ia de mînă la vale spre Nistru. Şi e cu adevărat un sat mare, pentru că numără peste 900 de gospodării şi circa 2000 de locuitori. Nu şcoala medie, nu casa de cultură, nu sediul Primăriei, nu punctul medical, nu calea ferată care trece prin sat sau cele cîteva magazine constituie adevărata bogăţie a satului, ci oamenii lui. Gospodari, care ştiu să poarte pe umeri povara cîmpului, care ştiu să se adune la o nuntă sau o cumătrie, pentru a-şi alina sufletul într-o horă sau sîrbă, care îşi ştiu a-şi petrece în ultimul drum părinţii şi nemurelele. Se ţin grămadă şi la bine şi la rău, se adună şi se despart ca mai în fiecare sat. Dar au ştiut a-şi face un nume de pomină. Un cîntec popular de nu demult spunea: „Fete ca la Putineşti, Chiar să caţi că nu găseşti”. Şi nu numai fete... Fondat la 1487, nu e bătrîn, pentru că-şi măsoară anii prin copii care se nasc, prin tinerii care-şi unesc destinele, prin bătrînii care ştiu totul.

***

Unde nu m-aș duce

Singur nu mă lasă

Marea mea avere:

„Șapte ani de-acasă”.

Și de seamăn pîine,

Sau zidesc o casă,

mă călăuzește

„Șapte ani de-acasă”.

Nu am limuzină

Și nici cont în casă,

Am spre mîngîiere

„Șapte ani de-acasă”.

Metodica

Să vorbim și despre LECTURĂ

Pentru receptarea mesajului estetic al poeziei lirice îndeosebi, lectura expresivă joacă un rol deosebit. Acest rol decurge din specificul literaturii ca artă (reflectarea realităţii în imagini concret senzoriale, relevabile în conştiinţa noastră prin interme-diul cuvintelor). Datorită specificului său artistic, literatura solicită în actul recep-tării mai întîi simţurile, provocînd subiectului receptor o anumită tensiune emoţio-nală, o anumită stare sensibilizatoare, tonusul liric specific emoţiei estetice. Lectura interpretativă are darul de a crea această stare, condiţie esenţială pentru aderarea sinceră a receptorului la universul sensibil al poeziei. În plus, o autentică lectură expresivă deschide pe nesimţite uşile pentru receptarea multiplelor sensuri ale textului liric. Nu fără temei, unii specialişti susţin că lectura expresivă domină întreaga activitate de comentare a textului: „ea o pregăteşte, o zămisleşte şi o înco-ronează”.

Pedagogia lecturii defineşte  lectura textului ca fiind un proces prin care citito-rul îşi creează, pornind de la textul scriitorului, propriul său text.

Cercetările făcute în acest domeniu ne permit să propunem o clasificare a tipu-rilor de lectură, fără intenţia de a fi ultima şi cea adevărată, dar, neapărat, urmărind scopul de a motiva cititorul spre o antrenare în educarea unei viziuni proprii asupra lecturii.

A. Lectura iniţială

Lectură de cunoaştere dominată de

·        Activitate de cercetare

Cititorul este pus în situaţie să observe textul şi în urma acestor cercetări să ia notiţe de toate observaţiile care le face: titlul operei, numărul de strofe, tipul stro-felor, lungimea versului, rima, lexeme neobişnuite (arhaisme, neologisme etc.), nume proprii etc.

·        Activitate de descoperire

Cititorul descoperă imagini artistice fără a le decodifica. Accentul, la această etapă, se pune pe notarea lor pe foaie.

·        Activitate de decodificare

La această etapă cititorul decodifică imaginile poetice în baza unor studii a dic-ţionarelor, manualelor, studiilor critice etc.

B. Lectura secundă

Lectură de acomodare dominată de

·        Activitatea de acomodare

Cînd cititorul acomodează cele descoperite în literatura studiată la semnificaţia generală şi particulară a textului literar.

·        Activitatea de interpretare

La această etapă cititorul face notiţe pe marginea textului, reflectînd atitudinea proprie în raport cu textul, printr-un text despre textul citit.

·        Activitatea de analitică

Cititorul alcătuieşte un text critic, cu alte cuvinte, un text împotriva textului.

C. Lectura terţă

Lectură expresivă - sensibilizatoare

Această lectură se face din plăcere, pentru suflet, am zice noi.

Notă: Tipul lecturii nu ţine de numărul de lecturi făcute pe text.

Lectura iniţială se face de atîtea ori, de cîte are nevoie cititorul pentru a cerceta, descoperi şi decodifica  textului.

La fel se întîmplă şi cu celelalte tipuri de lectură pomenite mai sus.

(Vezi Anexa 5. Lectura expresivă)

Ideea că actul lecturii presupune „împreunarea”, sinteza semnelor grafice, deci prima accepţie a lui lego, a dominat gîndirea tradiţională şi îşi găseşte astăzi încă partizani convinşi pe teren pedagogic. Ea e excelent ilustrată de definiţia asociaţio-nistă a lui Littre: „a citi însemnă a cunoaşte literele şi a şti să le grupezi în cuvinte”. Cînd însă problema se pune de a explica lectura (şi nu modul de însuşire al codului alfabetic), atunci devine oportun recursul la cea de-a doua semnificaţie a lui  lego, cea de „a alege”. În adevăr, (cum vom vedea), lectorul stăpîn pe mijloacele sale operează printr-o abordare prospectivă a parcursului textual, „selectînd” indici şi formulînd ipoteze. Ca şi în alte cazuri, etimologia înscrie în filigran sensul opţiuni-lor posibile.

 Delimitări. Pentru că însuşirile caracteristice ale unui obiect ni se relevă cel mai bine în comparaţie, cred util ca încă din această fază preparatorie a tezei, să de-limitez termenul de „lectură” de alţi termeni, care-i servesc uneori drept substitut, pseudonim ori corelat.

Lectură-citire. În limba română, substantivul „lectură” are sinonim, pe „citi-re”, dar această sinonimie e relativă. Spre a evita confuzii şi a rămîne la o termino-logie de uz internaţional, voi vorbi în acest studiu despre „lectură”.

Lectură-decodificare. În esenţă orice lectură e o decodificare, însă inversul nu e adevărat decît cu anumite condiţii. Motivul e că în lumea textelor, îndeosebi a tex telor literare, relaţia dintre semnificant şi semnificat nu e nici stabilă, nici univocă. De aceea, decodificarea are un  caracter precis la nivel alfabetic, un caracter proba bil la nivel frastic (fiecare cuvînt are un număr de denotaţii, atestate şi ierarhizate de Dicţionar) şi un caracter deschis, incert, ambiguu, La nivel textual ( întrucît sem nificaţiile parţiale se instituie în funcţie de sensul global).

Lectură-receptare. Relaţia dintre „receptare” şi „lectură” pare a fi aceea dintre general şi particular. Mulţi cercetători consideră, în adevăr, „receptarea” ca fiind supraordonată, iar lectura - „subordonată”. Operele literare pot fi nu numai citite, dar şi văzute şi auzite. De aici concluzia că „lectura individuală nu e în fapt decît forma specifică a receptării.” Termenul de „receptare” sugerează reacţia subiectu-lui faţă de text, pe cînd cel de „lectură”, modul în care e configurat textul, în obiec-tivitatea sa. Prin urmare, noţiunea de „lectură” privilegiază ceea ce textul conţine, pe cînd noţiunea de „receptare” – ceea ce subiectul reţine, potrivit personalităţii sa-le şi circumtanţelor.

Mai există şi alte tipuri de lectură, pe care le voi prezenta în continuare:

Lectura liniară e o formă de lectură hiperlogografică, neevoluată, în care, cel mai adesea din obişnuită şi rutină, textul e parcursa secvenţial şi în întregime (de la început pînă la sfîrşit). Subvocalizarea e înlăturată: ea mai apare totuşi, incidental, cînd cititorul întîlneşte un cuvînt care-i lipseşte din repertoriu, e  puţin frecvent sau greu discriminabil (de exemplu, din cauza lungimii). Inconvenientul acestui tip de lectură e că-l reduce pe cititor la pasivitate şi-l dezangajează. A paria pe capacita-tea cuvintelor de a menţine constant atenţia în stare de alertă nu e foarte rezonabil de vreme ce numai arareori se întîmplă ca textul să fie foarte interesant, iar cititorul foarte interesat. Dar chiar şi atunci îndărătnicia de a fi complet şi de a nu anticipa se răzbună de obicei, prin oboseală şi scăderea gradului de motivaţie.

Lectura receptivă e o variantă ameliorată a lecturii liniare, caracterizată prin executarea integrală a parcursului textual însă cu supleţe, variind considerabil vite-za, cu reveniri ocazionale, explorînd atent locurile strategice (introducerea, conclu-ziile etc.) pentru a înregistra complet şi exact, cu o maximă acurateţe, ceea ce co-munică textul; e o lectură intensivă, analitică, asimilatorie, adecvată în cazul unor manuale, cursuri, lecturi specializate etc. O formă a lecturii receptive ar pute fi nu-mită lectură asociativă care e prestată cu atenţie, dar implică reveniri, retrospecţii şi momente de întrerupere; textul e privit ca o sursă de impulsuri asociative, refle-xive şi creatoare.

 Lectura literară  poate fi considerată o variantă a lecturii receptive şi asocia-tive; mai mult ca oriunde, strategia abordării aici e condiţionată de specificitatea textului (roman clasic, roman modern, poem etc.) şi de proiectul cititorului (degus-tare, cronică literară, survol informativ, studiu analitic etc.); tocmai de aceea e greu de stabilit demersuri cu valoare generală. E totuşi evident că lectura literară impune cititorului o atitudine depragmatizată, de consimţire la instalarea în funcţie, că acordă o atenţie prevalentă formei, fiind interesantă mai mult de „cum” se spune decît de „ce” se spune; că e mai degrabă lentă, implicînd reveniri şi întreruperi, că în cazul operelor poetice e circulară, cu intrări multiple, senzuală, atentă la muzica şi plasticitatea vorbelor etc.

Lectura informativă globală e o lectură selectivă care vizează obţinerea unei  idei de ansamblu asupra textului (exemplul unei pagini de ziar, răsfoirea unei cărţi etc.); cititorul explorează cu privirea suprafaţa  textului în căutarea unor puncte de sprijin: el „agaţă” ici un cuvînt-cheie, dincolo un  titlu, mai încolo un grup nominal cu funcţie tematică, încercînd să înţeleagă despre ce e vorba fără să aprofundeze (care e informaţia esenţială, ce urmăreşte autorul, cum e organizată opera etc.); randamentul acestui parcurs în „survol” depinde în mare măsură de cunoştinţele prealabile asupra autorului ori a problematicii care face obiectul textului, ca şi de antrenamentul, discernămîntul, buna condiţie fizică şi psihică a cititorului. Pentru că însă satisfacerea optimă a tuturor acestor parametri lasă adesea de dorit, riscul de eroare (prin omisiune, confuzie, neînţelegere etc.) e foarte ridicat: ajunge ca ci-titorul să fie obosit sau nervos sau să subestimeze complexitatea textului cu care se confruntă, pentru ca rezultatele inspecţiei sale să fie arbitrare şi de puţin folos.

Lectura exploratorie constă în recuperarea unui simbol sau a unui grup de simboluri predeterminate din ansamblul unui text (găsirea unei referinţe în dicţio-nar, a numărului de telefon în anuarul abonaţilor etc.); diferă şi de parcurge liniară şi de parcurgerea globală întrucît se focalizează asupra unui singur punct; depinde, ca operativitatea şi eficientă, de organizarea serială şi metodică a textului (respec-tarea strictă a ordinii alfabetice, cronologice etc.)

Lectura de cercetare e o variantă a lecturii exploratorii; constă în recuperarea unei informaţii pe o temă prestabilită; dar căreia nu-i cunoaştem cu precizie repre-zentarea simbolică; e caracterizată de inspecţia atentă a textului, în direcţia globali-tăţii, nu însă a liniarităţii, şi de frecvente mişcări înainte-înapoi.

Lectura rapidă constă în raţionalizarea mecanismelor perceptive şi ameliora-rea comprehensiunii spre a obţine performanţe superioare, atît pe plan cantitativ (sporirea vitezei), cît şi pe plan calitativ (asimilarea mai eficientă a conţinutului). Deşi metodele lecturii rapide conduc uneori la rezultate spectaculoase, ele sînt de-parte de a produce miracole, cum îşi închipuie unii cu naivitate. Aplicarea lor nu e posibilă oriunde, oricum şi nu garantează totdeauna reuşita. De pildă, tehnicile lec-turii rapide pot fi adaptate textelor referenţiale, mai greu celor pseudoreferenţiale, deloc celor autoreferenţiale.

***

Grila de notare a testelor

Nr. de	Nota	Nota	Nota	Nota	Nota	Nota	Nota	Nota	Nota	Nota
puncte	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10
1	0,14	0,24	0,34	0,44	0,54	0,64	0,74	0,84	0,94	1
2	0,29	0,49	0,69	0,89	1,09	1,29	1,49	1,69	1,89	2
3	0,44	0,74	1,04	1,34	1,64	1,94	2,24	2,54	2,84	3
4	0,59	0,99	1,39	1,79	2,19	2,59	2,99	3,39	3,79	4
5	0,74	1,24	1,74	2,24	2,74	3,24	3,74	4,24	4,74	5
6	0,89	1,49	2,09	2,69	3,29	3,89	4,49	5,09	5,69	6
7	1,04	1,74	2,44	3,14	3,84	4,54	5,24	5,94	6,64	7
8	1,19	1,99	2,79	3,59	4,39	5,19	5,99	6,79	7,59	8
9	1,34	2,24	3,14	4,04	4,94	5,84	6,74	7,64	8,54	9
10	1,49	2,49	3,49	4,49	5,49	6,49	7,49	8,49	9,49	10
11	1,64	2,74	3,84	4,94	6,04	7,14	8,24	9,34	10,44	11
12	1,79	2,99	4,19	5,39	6,59	7,79	8,99	10,19	11,39	12
13	1,94	3,24	4,54	5,84	7,14	8,44	9,74	11,04	12,34	13
14	2,09	3,49	4,89	6,29	7,69	9,09	10,49	11,89	13,29	14
15	2,24	3,74	5,24	6,74	8,24	9,74	11,24	12,74	14,24	15
16	2,39	3,99	5,59	7,19	8,79	10,39	11,99	13,59	15,19	16
17	2,54	4,24	5,94	7,64	9,34	11,04	12,74	14,44	16,14	17
18	2,69	4,49	6,29	8,09	9,89	11,69	13,49	15,29	17,09	18
19	2,84	4,74	6,64	8,54	10,44	12,34	14,24	16,14	18,04	19
20	2,99	4,99	6,99	8,99	10,99	12,99	14,99	16,99	18,99	20
21	3,14	5,24	7,34	9,44	11,54	13,64	15,74	17,84	19,94	21
22	3,29	5,49	7,69	9,89	12,09	14,29	16,49	18,69	20,89	22
23	3,44	5,74	8,04	10,34	12,64	14,94	17,24	19,54	21,84	23
24	3,59	5,99	8,39	10,79	13,19	15,59	17,99	20,39	22,79	24
25	3,74	6,24	8,74	11,24	13,74	16,24	18,74	21,24	23,74	25
26	3,89	6,49	9,09	11,69	14,29	16,89	19,49	22,09	24,69	26
27	4,04	6,74	9,44	12,14	14,84	17,54	20,24	22,94	25,64	27
28	4,19	6,99	9,79	12,59	15,39	18,19	20,99	23,79	26,59	28
29	4,34	7,24	10,14	13,04	15,94	18,84	21,74	24,64	27,54	29
30	4,49	7,49	10,49	13,49	16,49	19,49	22,49	25,49	28,49	30
31	4,64	7,74	10,84	13,94	17,04	20,14	23,24	26,34	29,44	31
32	4,79	7,99	11,19	14,39	17,59	20,79	23,99	27,19	30,39	32
33	4,94	8,24	11,54	14,84	18,14	21,44	24,74	28,04	31,34	33
34	5,09	8,49	11,89	15,29	18,69	22,09	25,49	28,89	32,29	34
35	5,24	8,74	12,24	15,74	19,24	22,74	26,24	29,74	33,24	35
36	5,39	8,99	12,59	16,19	19,79	23,39	26,99	30,59	34,19	36
37	5,54	9,24	12,94	16,64	20,34	24,04	27,74	31,44	35,14	37
38	5,69	9,49	13,29	17,09	20,89	24,69	28,49	32,29	36,09	38
39	5,84	9,74	13,64	17,54	21,44	25,34	29,24	33,14	37,04	39
40	5,99	9,99	13,99	17,99	21,99	25,99	29,99	33,99	37,99	40
41	6,14	10,24	14,34	18,44	22,54	26,64	30,74	34,84	38,94	41
42	6,29	10,49	14,69	18,89	23,09	27,29	31,49	35,69	39,89	42
43	6,44	10,74	15,04	19,34	23,64	27,94	32,24	36,54	40,84	43
44	6,59	10,99	15,39	19,79	24,19	28,59	32,99	37,39	41,79	44
45	6,74	11,24	15,74	20,24	24,74	29,24	33,74	38,24	42,74	45
46	6,89	11,49	16,09	20,69	25,29	29,89	34,49	39,09	43,69	46
47	7,04	11,74	16,44	21,14	25,84	30,54	35,24	39,94	44,64	47
48	7,19	11,99	16,79	21,59	26,39	31,19	35,99	40,79	45,59	48
49	7,34	12,24	17,14	22,04	26,94	31,84	36,74	41,64	46,54	49
50	7,49	12,49	17,49	22,49	27,49	32,49	37,49	42,49	47,49	50
51	7,64	12,74	17,84	22,94	28,04	33,14	38,24	43,34	48,44	51
52	7,79	12,99	18,19	23,39	28,59	33,79	38,99	44,19	49,39	52
53	7,94	13,24	18,54	23,84	29,14	34,44	39,74	45,04	50,34	53
54	8,09	13,49	18,89	24,29	29,69	35,09	40,49	45,89	51,29	54
55	8,24	13,74	19,24	24,74	30,24	35,74	41,24	46,74	52,24	55
56	8,39	13,99	19,59	25,19	30,79	36,39	41,99	47,59	53,19	56
57	8,54	14,24	19,94	25,64	31,34	37,04	42,74	48,44	54,14	57
58	8,69	14,49	20,29	26,09	31,89	37,69	43,49	49,29	55,09	58
59	8,84	14,74	20,64	26,54	32,44	38,34	44,24	50,14	56,04	59
60	8,99	14,99	20,99	26,99	32,99	38,99	44,99	50,99	56,99	60
61	9,14	15,24	21,34	27,44	33,54	39,64	45,74	51,84	57,94	61
62	9,29	15,49	21,69	27,89	34,09	40,29	46,49	52,69	58,89	62
63	9,44	15,74	22,04	28,34	34,64	40,94	47,24	53,54	59,84	63
64	9,59	15,99	22,39	28,79	35,19	41,59	47,99	54,39	60,79	64
65	9,74	16,24	22,74	29,24	35,74	42,24	48,74	55,24	61,74	65
66	9,89	16,49	23,09	29,69	36,29	42,89	49,49	56,09	62,69	66
67	10,04	16,74	23,44	30,14	36,84	43,54	50,24	56,94	63,64	67
68	10,19	16,99	23,79	30,59	37,39	44,19	50,99	57,79	64,59	68
69	10,34	17,24	24,14	31,04	37,94	44,84	51,74	58,64	65,54	69
70	10,49	17,49	24,49	31,49	38,49	45,49	52,49	59,49	66,49	70
71	10,64	17,74	24,84	31,94	39,04	46,14	53,24	60,34	67,44	71
72	10,79	17,99	25,19	32,39	39,59	46,79	53,99	61,19	68,39	72
73	10,94	18,24	25,54	32,84	40,14	47,44	54,74	62,04	69,34	73
74	11,09	18,49	25,89	33,29	40,69	48,09	55,49	62,89	70,29	74
75	11,24	18,74	26,24	33,74	41,24	48,74	56,24	63,74	71,24	75
76	11,39	18,99	26,59	34,19	41,79	49,39	56,99	64,59	72,19	76
77	11,54	19,24	26,94	34,64	42,34	50,04	57,74	65,44	73,14	77
78	11,69	19,49	27,29	35,09	42,89	50,69	58,49	66,29	74,09	78
79	11,84	19,74	27,64	35,54	43,44	51,34	59,24	67,14	75,04	79
80	11,99	19,99	27,99	35,99	43,99	51,99	59,99	67,99	75,99	80
81	12,14	20,24	28,34	36,44	44,54	52,64	60,74	68,84	76,94	81
82	12,29	20,49	28,69	36,89	45,09	53,29	61,49	69,69	77,89	82
83	12,44	20,74	29,04	37,34	45,64	53,94	62,24	70,54	78,84	83
84	12,59	20,99	29,39	37,79	46,19	54,59	62,99	71,39	79,79	84
85	12,74	21,24	29,74	38,24	46,74	55,24	63,74	72,24	80,74	85
86	12,89	21,49	30,09	38,69	47,29	55,89	64,49	73,09	81,69	86
87	13,04	21,74	30,44	39,14	47,84	56,54	65,24	73,94	82,64	87
88	13,19	21,99	30,79	39,59	48,39	57,19	65,99	74,79	83,59	88
89	13,34	22,24	31,14	40,04	48,94	57,84	66,74	75,64	84,54	89
90	13,49	22,49	31,49	40,49	49,49	58,49	67,49	76,49	85,49	90
91	13,64	22,74	31,84	40,94	50,04	59,14	68,24	77,34	86,44	91
92	13,79	22,99	32,19	41,39	50,59	59,79	68,99	78,19	87,39	92
93	13,94	23,24	32,54	41,84	51,14	60,44	69,74	79,04	88,34	93
94	14,09	23,49	32,89	42,29	51,69	61,09	70,49	79,89	89,29	94
95	14,24	23,74	33,24	42,74	52,24	61,74	71,24	80,74	90,24	95
96	14,39	23,99	33,59	43,19	52,79	62,39	71,99	81,59	91,19	96
97	14,54	24,24	33,94	43,64	53,34	63,04	72,74	82,44	92,14	97
98	14,69	24,49	34,29	44,09	53,89	63,69	73,49	83,29	93,09	98
99	14,84	24,74	34,64	44,54	54,44	64,34	74,24	84,14	94,04	99
100	14,99	24,99	34,99	44,99	54,99	64,99	74,99	84,99	94,99	100
Notă: Punctele propuse a fi considerate maximale Exemplu: Nota 5 într-un test de 15 puncte se va pune, dacă elevul a acumulat 6,75-8,24 puncte.