Poezia din mine

De ziua Ta de Dumitru Babin

Femeie - Zînă,

Femeie - Floare,

Femeie - Rană

care mă doare.

Femeie - Farmec,

Femeie - Dor,

Femeie - Aripi

cu care zbor.

Femeie - Cîntec,

Femeie - Vers,

               Femeie - Lacrimi

    ce nu le-am şters.

Femeie - Umbră,

      Femeie - Vis,

            Femeie - Versuri

ce nu le-am scris.

Femeie – Înalturi,

Femeie - Zbor,

Femeie - Noapte

plină de dor.

Femeie - Zbucium,

Femeie - Chin,

Pocal cu viaţă

şi moarte plin.

Femeie - Cine,

Femeie - Cum,

Femeie - Undă,

Femeie - Fum.

Femeie - Clipă,

Femeie - Veac

În care uite

Abia de-ncap.

Femeie - Taină,

Femeie - Zi

Fără de tine

Cine aş fi?

Femeie - Foaie,

Femeie - Pix,

Femeie - Gînduri

Ce nu le-am zis.

Femeie - Apă

Tot ea Pămăînt,

Femeie - Şoaptă,

Tot ea  şi Cînt.

Femeie - Munte,

Femeie - Mare,

Femeie - Iarbă

De alinare.

Femeie - Lege,

Şi ea Povaţă

Care întruna

mă tot învaţă.

Femeie - Rîu,

Tot tu Cişmea

Ce curgi de-o viaţă

Prin viaţa mea.

Femeie - Mamă

Ce vrea să fie,

Femeie - Soră,

Tot ea Soţie.

Femeie - Ploaie,

Femeie - Vînt,

doar lîngă tine

Eu sînt ce SÎNT...

(08.03.2009)
***
A spune astăzi că sînt Dumitru Babin ar însemna să nu spun nimic dacă nu aş zice că am adunat în acest nume mult nesomn şi nehodină, un chin al căutării se Sine şi Adevăr. Am umblat drumuri în lung şi-n lat; am stat închis cîteva luni în grija mamei; am alergat apoi în urma căruciorului, pentru a prinde gustul călătoriilor; am umblat pe uliţele satului, pentru a prinde dragostea pentru casa părintească, am fost apoi la Polul Nord, pentru farmecul Aurorei Boreale şi nu numai; am sorbit „vraja multor cuvinte2 pentru a o aduce învăţăceilor mei...Mă trezesc la miez de noapte, ca să nu mai am somn pînă dimineaţa, dacă am visat un vis frumos (văd vise în somn şi cu ochii deschişi, vise pe care le trăiesc lîngă oamenii pe care îi iubesc şi fără de care m-aş fi uscat ca un fir de iarbă retezat, mă trezesc şi...Vin astăzi să dezvălui o mare taină: am pierdut cheia de la lacătul casei mele, şi ţin uşa deschisă pentru acei rămaşi de tren sau autobuze, am muşcat cu o gură mai puţin din pîinea de pe masă, pentru a potoli o foame întîrziată a vreunui călător, am uitat nebăut un gît de apă de izvor, pentru ca s-o las unor buze arse de focul setelor mistuitoare, am uitat să plec de acasă, cînd cineva mi-a cerut prezenţa; nu m-am ascuns de lacrimile durerii, cînd îmi petreceam în ultimul drum pe TATA nici de cele ale bucuriei, cînd mi-am întîlnit Dragostea Adevărată, sau cînd îmi venea pe lume Cel care mi-a luat numele şi rostul – Fiul, vin...   (noiembrie2003)

***

Datorii

Lui Gr. Vieru

Plătim Datoria lui Iuda

În faţa urmaşilor toţi:

O facem tăcut, de la colţuri,

De parcă am fi nişte hoţi.

Plătim Datoria lui Iuda

Cu vorbe-aruncate în gol,

Cu lacrimi din care adie

Mai mult a fi parte de rol.

Plătim Datoria lui Iuda -

Un gest (vai!) atît de prisos -

Mă mir cum de poate să rabde

Pe Cruce Sărmanul Hristor.

***
Cugetări

Mai mult urîm de cît iubim:

Urîm singurătatea, şi ne naştem ...

Urîm tăcerea, şi cîntăm...

Urîm moartea, şi trăim...

Şi doar femeia o iubim,

ca să le avem pe toate din plin:

şi singurătate, şi tăcere, şi moarte...

Acrostih

De cîte ori alerg în mine,
Umblu pe drumuri cu lumini,
Merg spre prieteni și spre tine
Inimă plină de minuni.
Trec drumuri largi și cărărușe
Răzlețe, dar pornite-n zbor,
Urc pante-abrupte și cobor.

Bat la ferestre și la ușe,
Am pentru fiecare dor,
Blagoslovesc pe cei din preajmă,
Iert celora ce îmi greșesc,
Nu-mi caut peste mări norocul:

VĂ AM ÎN INIMĂ ȘI VĂ IUBESC!


***

Plăceri tăcute

Mi-ar place să mă știu cuvănt

Uitat pe buze ca o sărutare,

Rostit în glas, dar și mai des în gînd, 

Arzînd necunten ca o lumînare.

Mi-ar place să mă știu un vers,

Clădit cu greu în zid de poezie,

Să nu mă pot opri nicicînd din mers

La fel cum cel izvor cu apă vie.

Mi-ar place să mă știu enunț,

Plin de-adevăr și plin de alinare.

De-o să mă uiți, eu n-o să te denunț...

Mă voi topi tăcut precum o lumînare.

***

 Lecturi

De doriţi s-aflaţi de unde

Ia culoarea-albastră cerul,

Voi să spun: luați aminte:

Ia citiţi-l pe Vieru. 

              De doriţi în casa voastră

              Să nu intre tainic gerul,

              Îi luaţi în mînă Cartea-i:

              Mai citiţi-l pe Vieru.

 De doriţi să fiţi în viaţă

Grei şi tari precum e fierul,

Eu vă zic: Luaţi aminte:

Recitiţi-l pe Vieru.

              De doriţi în lumea asta

              Să aflaţi ce-i Adevărul,

              Vă uitaţi în jurul vostru:

              Perste toate e Vieru.

                     

                                 ***

Am deschis ochii şi am văzut lumina zilei prin poezia lui Grigore Vieru.

Am început să cunosc lumea din jurul meu prin versurile lui Grigore Vieru.

Am început să-mi cunosc rostul meu pe acest pămînt şi am făcut-o tot prin versurile lui Grigore Vieru.

Cu ele i-am spus mamei că o iubesc.

Buniocuţa mi-a aflat cît îmi e de dragă.

Miracolul jocului prin ele l-am cunoscut.

Iar mai tîrziu tot Grigore Vieru m-a învîţat să adun în cuvinte frumoase şi rotunde literele. O  lume tainică şi adîncă aveam să aflu din poezia lui şi prin poezia lui. Nimic mai lipede ca izvoarele lui Grigore Vieru n-am ştiut încă, cerul din poezia lui Grigore Vieru e mai albastru, pentru că din ţara mea. Limba pe care o vorbim e mai frumoasă, şi penrtu că a umplut-o de melodie Grigore Gieru.

***
Imnul Liceului „B. P. Hasdeu”

Împreună uniţi de-o credinţă

Printre anii ce trec şi ce vin,

Adunăm zi de zi cunoştinţe,

Făurind zi de zi un destin.

Anii repezi se scurg ca izvorul,

Şi ne facem maturi tu şi eu,

Dar rămînem în inimi cu dorul

Şi imaginea ta, scump liceu.

Clopoţelul mai cheamă la ore

La română,la mate,la cînt

Şi-nţelegem că nu mai există

Un alt loc mai frumos pe pămînt.

Vom ajunge în viaţă prea poate,

Oameni mari,oameni sus tu şi eu,

Dar vom ţine în inimi aprinse

Amintirile despre liceu.

Ne-am unit într-un dor şi-o credinţă

Că puterea cuvîntului tău,

Va rămîne de-a pururi aprinsă

În toţi elevii ce-au fost la “Hasdeu”.

Slava ta o vom duce aprinsă

Toţi elevii ce sint la Hasdeu.

***

Patria mea mică: Satul Putinești, raionul Florești

 „Satul meu din depărtare, sat înfloritor,

De cînd am plecat din tine, tot trăiesc cu dor

Şi aşa-i de mare dorul , de tresar pe val

Şi-aud marea şopotind în graiul moldovean.” 

                                                  (cîntec popular)

Pentru fiecare din noi Patria înseamnă ceva anume. Pentru mine Patria e satul meu de baştină - Putineşti din părţile Floreştilor. „Un sat mare şi frumos”, ar zice Creangă, aşezat unde rîul Cubolta se împreunează cu Răutul ca să se ia de mînă la vale spre Nistru. Şi e cu adevărat un sat mare, pentru că numără peste 900 de gospodării şi circa 2000 de locuitori. Nu şcoala medie, nu casa de cultură, nu sediul Primăriei, nu punctul medical, nu calea ferată care trece prin sat sau cele cîteva magazine constituie adevărata bogăţie a satului, ci oamenii lui. Gospodari, care ştiu să poarte pe umeri povara cîmpului, care ştiu să se adune la o nuntă sau o cumătrie, pentru a-şi alina sufletul într-o horă sau sîrbă, care îşi ştiu a-şi petrece în ultimul drum părinţii şi nemurelele. Se ţin grămadă şi la bine şi la rău, se adună şi se despart ca mai în fiecare sat. Dar au ştiut a-şi face un nume de pomină. Un cîntec popular de nu demult spunea: „Fete ca la Putineşti, Chiar să caţi că nu găseşti”. Şi nu numai fete... Fondat la 1487, nu e bătrîn, pentru că-şi măsoară anii prin copii care se nasc, prin tinerii care-şi unesc destinele, prin bătrînii care ştiu totul.

***

Unde nu m-aș duce

Singur nu mă lasă

Marea mea avere:

„Șapte ani de-acasă”.

Și de seamăn pîine,

Sau zidesc o casă,

mă călăuzește

„Șapte ani de-acasă”.

Nu am limuzină

Și nici cont în casă,

Am spre mîngîiere

„Șapte ani de-acasă”.